Iasul a jucat profesionist o saptamina de teatru
Sapte zile de teatru profesionist la Iasi au insemnat un maraton de fiecare seara pentru publicul care a ris cu hohot sau a privit grav viata sublimata in joc scenic. Teatrele "Mihai Eminescu" din Botosani, "Joint" din Brasov, "74" din Tirgu Mures si Teatrele "Nottara", "D’aya" si "Green Hours" din Bucuresti si-au dat intilnire la "Iasi Face Euro-Art", in perioada 22-28 octombrie. La "Luceafarul" si la Ateneul din Tatarasi s-au prezentat piese moderne, cu viziuni regizorale indraznete si scenografii inedite.
Fiecare trupa a primit la sfirsitul reprezentatiei cite o simbolica masca de bronz, in chip de amintire pentru prima editie a unui festival adresat cu precadere tinerilor, care isi doreste sa devina traditie pentru Iasi.
N-a fost sa fie trei saptamini, cu premii si in fiecare seara sala sa fie plina, ori sa fie puternic mediatizat, asa cum si-ar fi dorit Adi Afteni, directorul „Festivalului de Teatru Profesionist”. El ar fi vrut la Iasi un eveniment cultural de amploare, cu teatru studentesc, alternativ si profesionist, care sa aiba loc sub forma unei competitii. Organizat de Fundatia Culturala „Timpul” si Teatrul National „Vasile Alecsandri”, manifestarea numita „Iasi Face Euro-Art” a durat, din ratiuni financiare, doar o saptamina. Publicul iesean a fost invitat inca de la inceput sa se elibereze de inhibitii si de idei preconcepute. Unii au comentat ca ceea ce au vazut „n-a fost teatru” sau „a fost teatru, dar nu asa de bun”, iar altii au privit incruntati in timpul reprezentatiilor la cei neavizati care circoteau. In ultima seara, sala a devenit neincapatoare chiar si pentru cei cu bilet.
Pescarusi si droguri
Proiectiile video pe ecrane mobile, reprezentatiile de acrobatie si dans pe scena, muzica de background au fost in majoritatea pieselor, mijloacele cele mai folosite de regizori pentru a inlocui sau completa jocul actorilor. „Calatoria”, dupa „Pescarusul” de Jonathan Livingstone, spectacolul de deschidere a festivalului, a profitat cel mai mult de aceste tehnici pentru a atrage atentia unui public putin numeros si neincrezator. Considerata de critica reprezentatie experimentala, piesa sustinuta de actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botosani a mizat pe captarea interesului tinerilor, promovind ideea libertatii ca singura forma de desavirsire pentru om.
Teatrul „D’aya” din Bucuresti a venit cu un spectacol selectat pentru o campanie antidrog si nu s-a adresat tinerilor intr-o formula propagandista, mizind pe psihologia inversa. Initulat „Hell”, care provine de la „Elle”, spectacolul a aratat degradarea din interiorul unui anturaj de tineri de bani gata pentru care viata se reduce la alcool, droguri si sex. Nimic nu poate supravietui acestui iures, totul fiind acaparat si pervertit, fara a apuca macar sa se produca. Dragostea se infiripa, dar nu poate fi durabila, pentru ca personajele sint prizonierele propriilor vicii si forme de existenta. Mai mult sau mai putin constiente de degradarea lor, patru personaje se rateaza inevitabil: „Sint o japita. Una de-aia pe care n-o poti inghiti, nu? O japita care locuieste intr-un cartier de familii sus-puse, bogate si rafinate. In loc de creier am un card de credit, in loc de nas am un aspirator. In loc de inima... n-am nimic. Momentele de luciditate ale lui Hell sint accentuate prin intermezzo-uri care rup brusc actiunea piesei si prin proiectii alb-negru cu tinara drogata pe un ecran mare. Jocul actorilor, usor rigid la inceput a capatat forta odata cu deznodamintul tragic: moartea unuia dintre persoanje se produce brusc, lasind in urma doar „golul”.
Galeria personajelor „taiate”
„11. Maninca-ti aproapele”, de Marius Damian in regia lui Vitalie Bichir, tinut miercuri, la „Luceafarul”a fost asemeni unei „tablete” dintr-un lagar de concentrare nazist, unde comandantul unitatii refuza sa-si incarce constiinta cu omorirea detinutilor. In spectacolul scris si regizat intr-o cheie de farsa tragica rolurile dintre victima si calau se inverseaza neasteptat. „Terminatorul” nazist ajunge sa fie „mincat” de cei pe care i-a crutat. Jocul in trei personaje, mulat pe cerintele teatrului asburd, a avut savoarea replicilor de o naturalete paralizanta.
Incepind de joi, publicul a avut de „alergat” intre Ateneu si „Luceafarul”, in ambele teatre jucindu-se cite o piesa pe zi. „Netotu’”, tot de Marius Damian – un monolog pe tema inocentei, singura care te salveaza de perversitatea lumii – a fost in „concurenta” cu savurosul spectacol „Taiat!” sustinut de cei de la Green Hours din Bucuresti. La cel din urma s-a ris, mult, foarte mult, mai mult decit la orice spectacol din toata stagiunea. Publicul a fost incintat de jocul viu al actorilor care au interpretat personaje „taiate” din piesele marilor dramaturgi. Mai multe secole se intilnesc intr-un loc al „loserilor” de unde nu exista scapare. Pina si replicile si le uita. La final, vine Godot, imbracat in chip de maturator si da replica celebrului Shakespeare cu „restul e… tacere”.
Mai putin „experimental”, Iasul a participat cu „Auditia”, in regia lui Claudiu Goga, o piesa ce a mai fost jucata in repetate rinduri si care trateaza tema mirajului strainatatii asupra unor rusoaice casatorite, dupa caderea regimului totalitar. La finalul festivalului, organizatorii au avut convingerea ca actorii au primit cite palme meritau.
Laura Paulet |
