Formule buclucase
Cred ca am mai vorbit de cateva ori despre asta, in articole, participand la emisiuni de radio si televiziune ori raspunzand la anchete organizate de diversele publicatii. Formulele care definesc orasul nostru ca fiind unul cultural sau chiar „capitala culturala a Romaniei“ ma pun in dificultate, ma fac sa adopt, in functie de anumite evenimente ori, pur si simplu, de buna sau proasta mea dispozitie, atitudini diametral opuse, de parca as fi o structura „maniac-depresiva“, desi nu sunt! Uneori, am senzatia ca nu au nici o acoperire sau, daca au una, aceasta are mai degraba un sens istoric, patrimonial, cumva muzeal. Alteori, privind catre anumite institutii, evenimente si persoane „de cultura“ - de la editura „Polirom“ la Cvartetul „Voces“ si revista „Timpul“, si de la Emil Brumaru la Val Gheorghiu, Valeriu Gonceariuc ori Traian Mocanu, am senzatia ca, totusi, formulele au si o anumita acoperire in prezent. Cateodata, cand Mungiu ia „Palme daOr“ - nu conteza ca s-a mutat la Bucuresti, pentru ca acolo se fac filmele! - ori tinerii prozatori Lucian Dan Teodorovici, Florin Lazarescu si Dan Lungu sunt tradusi in Franta, Germania ori alte locuri ale succesului literar, dar si in Cehia sau Polonia, se intampla sa devin chiar entuziast.
Acum, din pricina unei succesiuni de evenimente concentrate in mai putin de zece zile sunt, mai degraba, in faza optimist-maniacala! Mai intai, m-am deplasat la Bucuresti intr-un „desant iesean“ organizat de Fundatia „Eis Art“, pentru a lansa editia bibliofila - fiecare exemplar excelent tiparit este insotit de o grafica originala, semnata de regretatul Constantin Baciu - a volumului „Interior cu atelier“, in care Iolanda Malamen, plecata si ea din Iasi!, a adunat laolalta 23 de interviuri cu unii dintre cei mai importanti pictori, graficieni si sculptori romani ai momentului. Faptul ca la „Taverna Sarbului“, pe langa majoritatea plasticienilor intervievati, s-a adunat o buna parte a elitei culturale bucurestene si a presei, ma fac sa cred intr-un succes important „in deplasare“! Ecourile din presa si de la televiziuni imi intaresc convingerea. Astept acum cel de-al doilea volum al editiei bibliofile, precum si integrala in tiraj de masa. Am inteles ca asta se va intampla in mai putin de o luna - sa fie primit!
Abia intors la Iasi, m-am trezit moderator la una dintre intalnirile scriitorului Francois Weyergans, laureatul Premiului „Goncourt“ pe anul 2005. Nu este vorba numai despre faptul ca Weyergans a gasit de cuviinta sa vina la Iasi, el este si un mare calator - aici sosea din Cambodgia, prin Geneva si Paris. Nici despre promptitudinea Editurii „Polirom“, care i-a tradus cartea laureata aproape instantaneu, publicand aproape imediat si romanul precedent. Ma refer, mai ales, la calitatea discutiilor la care am asistat, indiferent ca autorul se intalnea cu studentii de la Universitatea „Al. I. Cuza“, cu scriitorii ieseni sau cu publicul larg, cum s-a intamplat la intalnirea moderata de mine, la noua Librarie „Humanitas“, de la „Carrefour“. La intalnirea cu studentii, daca nu ai fi stiut dinainte care e unul si care celalalt, cu greu ti-ai fi putut da seama care este Al. Calinescu si care Weyergans, atat de elegant frantuzesc, viu si colorat era dialogul dintre ei.
In sfarsit, vreme de o saptamana, pana ieri mai exact, s-a desfasurat la Iasi, in organizarea Fundatiei Culturale „Timpul“ si a Teatrului National, Festivalul de Teatru Profesionist „Iasi Face Euro Art“ - 11 spectacole in 7 zile pe scenele Teatrului „Luceafarul“ si ale Ateneului „Tatarasi“, teatre de repertoriu, precum Nationalul iesean, „Nottara“ sau „Mihai Eminescu“ din Botosani, dar si trupe private din Bucuresti, Targu Mures sau Arad. Piese, in marea lor majoritate, noi, de tineri autori romani si straini. Şi asta chiar in perioada in care se incheia festivalul de la Galati si incepea cel de la Piatra Neamt. Salile mereu pline, declaratiile criticilor si ale participantilor, ecourile din presa vorbesc despre un succes. Pe mine, ma multumeste, dar nu intru totul. In momentul de fata, se desfasoara in Romania peste 60 de festivaluri de teatru permanentizate, ceea ce inseamna ca unele municipii organizeaza mai multe. La Iasi, in ciuda succeselor notabile inregistrate de festivalurile „Ibsen“, „Don Juan“ sau de „teatru evreiesc“ nu avem nici un festival teatral permanent. A mai existat si Festivalul international de dans, disparut din pacate o data cu initiatorul sau, regretatul Dan Brezuleanu. E si asta o drama, cum se intampla si cu Festivalul de jazz „Richard Oschanitzky“, organizat anual de Alex Vasiliu - un eveniment de proportii atat de mari sa stea pe umerii unui singur om.
Deci, daca imi doresc ceva, imi doresc ca aceasta editie a noului festival de teatru sa nu fie si ultima, ci doar prima dintr-un lung sir de manifestari. Nu cred ca un oras in care functioneaza trei teatre nu poate reusi ceea ce reusesc orase mult mai mici si mai putin capitalizate cultural. Asta m-ar ajuta si pe mine sa optez pentru o directie clara, pentru o atitudine ferma in ceea ce priveste sintagmele generoase de la care mi-am inceput articolul de fata! Vazand Fundatia „Timpul“ intre organizatori, unii cititori s-ar putea intreba de ce nu imi iau angajamente. Pai, pentru ca am fost mai degraba un fel de Imparat al Japoniei decat un guvernant al intamplarii - am incurajat, am dat sfaturi, dar meritul pentru organizarea evenimentului ca atare revine in intregime tinerilor mei colegi si entuziastilor tineri de la „National“, incepand cu Adi Afteni, directorul Festivalului, si sfarsind cu Gabriel Cucuteanu, directorul Fundatiei „Timpul“. Ei isi pot lua angajamente! Eu ii pot numai aplauda pentru ceea ce au facut si, desigur, ii voi incuraja in continuare.
Liviu ANTONESEI, scriitor, profesor la Universitatea „Al. I. Cuza“
|
